Există fericire după suferință?

Durerea este inerentă, suferința este o alegere.

 

În contextul pe care îl traversăm, întrebarea din titlu ar putea primi ca răspuns niște sprâncene ridicate în semn de resemnare sau poate chiar o replică tăioasă: ”cum adică, ce fericire să existe în această situație grea pe care o traversăm?”

Dar nu la pandemie mă refer în mod direct, ci la traumele dospite și solidificate în ani de zile, însă foarte vii și erecte atunci când sunt activate de anumite contexte. Mă refer la acele suferințe care se așază pe sufletul tău și încep să te definească ca ființă. Suferințe, traume, experiențe negative…toate încep cu întrebarea de ce eu, de ce mie?

Prima confruntare benefică a traumelor se petrece atunci când accepți că aceste lucruri se întâmplă, ȚI se întâmplă și ție, li se întâmplă și altora, cu alte cuvinte ” life happens”. Mai important decât ”de ce mie” este să te întrebi ce faci cu tot ce ai trăit, cum mergi mai departe cu toate astea, în ce le transformi?

Există oameni care nu pot ieși toată viața din acest ”de ce” care se repetă obsesiv în mintea lor și îi încarcerează permanent într-o stare de pietrificare emoțională și mentală.

Voi da două exemple de persoane, femei, care au trăit aceeași experiență: infidelitatea partenerului. Ambele au fost clientele mele. Le voi da nume de cod, Maria și Alina, pentru a le păstra anonimatul.

Pe parcursul consilierii, Maria nu a trecut niciodată de întrebarea: ”de ce, de ce mi-a făcut el tocmai mie una ca asta?” Orice tehnică am încercat, Maria rămânea obsesiv la această întrebare și nu vedea cum ar putea merge mai departe și nici ce altceva mai bun ar putea decurge din această experiență. De altfel, a și renunțat să mai vină la ședințele noastre pentru că era convinsă că nu există rezolvare în situația ei.

Alina mi-a solicitat ajutorul în urma aceleiași experiențe, având aceeași întrebare. Furioasă, hotărâtă să divorțeze exclama des: ”cum să mă înșele pe mine cu o asemenea femeie, de ultimă speță?” Însă Alina mai avea o întrebare: ”cum trec peste asta, mai pot salva ceva din relația mea?”. Fix această întrebare a fost cheia succesului ei. A fost dispusă și motivată să înțeleagă spectrul larg al acestei situații, a acceptat că a contribuit fără să vrea la ceea ce se întâmpla și a fost motivată să găsească soluții pentru un alt fel de relație, dar cu același partener. Alina este astăzi în plin proces de recuperare a relației și proaspătă mămică.

Am întâlnit personal sau urmărit în documentare oameni care au suferit abuzuri de diferite forme: abandon, pierdere, lipsă de afecțiune, traume fizice, trădare, minciună. Unii au devenit criminali, alții terapeuți. Ce face diferența dintre ei dacă la bază, în cazul ambelor categorii menționate, stă o imensă suferință? De ce unii devin victime și mai apoi chiar agresori, iar ceilalți metamorfozează suferința spre binele celorlalți? Răspunsul este simplu: cei din urmă  își doresc asta, își doresc să dea un sens suferinței. Este, dacă vreți, un soi de ambiție de a nu fi suferit degeaba.

Și totuși, cum facem asta concret, cum dăm un sens pozitiv suferinței?

1.Poziționarea corectă față de momentul în care ai experimentat suferința

Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le văd la clienții mei, la oamenii apropiați, este că judecă cu mintea de acum o situație din trecut. Să te simți vinovat sau să îți repoșezi că nu ai reacționat altfel, că nu te-ai apărat este o formă de nedreptate personală. Acceptă că persoana care analizează acum nu este aceeași cu cea de atunci. Momentul, situația, implicarea ta emoțională, elementul surpriză al traumei sunt factori care îți afectează reacțiile. Gândește-te obiectiv ce resurse aveai la acel moment, ce capacitate aveai de a vedea sau prevedea acele lucruri.

Am întâlnit oameni care își repetă obsesiv până la finalul vieții:

– dacă nu aș fi luat-o pe acel drum în acea zi, nu ar fi avut loc accidentul

– dacă m-aș fi apărat la timp, nu ajungeam o cârpă pe care să o calce toți în picioare

– dacă aș fi fost mai atentă la semne, vedeam că este un mincinos și un impostor

Și lista poate continua

2. În ce sau cine te-a transformat suferința?

Oricâte dovezi ai construi împotriva ta, adevărul este că a existat un moment în viața ta în care nu puteai să prevezi răul care avea să ți se întâmple, nu puteai sau nu știai cum să faci față acelor situații. Dar, întreabă-te ce ai învățat din toate aceste experiențe. Ai devenit mai înțelept, empatic, ambițios, luptător și liber  sau mai degrabă resemnat, înverșunat, răzbunător și neîncrezător în oameni?

Cea mai frecventă formă de resemnare pe care o întâlnesc în cultura din care facem parte este abdicarea în fața unei forțe supreme pe care o numim soartă, destin, ”ceea ce a ți-a fost scris”. Sau karma pentru cei mai școliți și integrați în noul val de spiritualitate.

3. Care este prețul pe care îl plătești pentru că nu depășești trauma?

Chiar dacă ți se pare justificat rolul de victimă, el vine cu un preț. Trecuți prin suferință, oamenii nu mai evoluează, alții nu își mai dau voie să se bucure de nimic ca o penitență eternă pentru un moment de slăbiciune din trecut, alții devin mizantropi, iar unii se ceartă cu Dumnezeu.

Îmi aduc aminte și acum chipul înconjurat de cârlionți și ochii mari, albaști ai Cristinei (nb – nume de cod) plini de lacrimi: ”eu nu mă pot ierta niciodată că nu am făcut nimic când prietena mea s-a înecat în mare, sub ochii mei”. Cristina avea la acel moment 15 ani și NU ȘTIA să înoate.

Când îmi povestea toate astea avea 38 de ani. Ce a făcut Cristina de la 15 la 38 de ani? La 19 ani a făcut avort ca să-și mai demonstreze (inconștient) încă odată că este o ucigașă. Apoi și-a ales cele mai toxice relații imaginabile ca să își demonstreze (la fel de inconștient) că nu are dreptul să fie fericită.

În cazul Cristinei, trauma nu a făcut altceva decât să atragă după sine o viață de suferință, blocaj și vinovăție. Iar Cristina nu este singurul exemplu.

Din punctul meu de vedere, trauma nu poate fi justificată niciodată. Dar dacă ea se întâmplă, poți să îi dai un alt scop: creșterea ca individ și spirit, înțelepciunea și inteligența de a evita situații care au potențial traumatic, acceptarea situațiilor care nu se află în sfera ta de control, definirea corectă a adevărului personal și căutarea satisfacției personale prin darurile/abilitățile pe care le ai și le poți împărtăși cu alte persoane.

 

Articol @Violeta Moisă

Credit foto: Jesica Drossin

Comentarii pe Facebook

comentarii

Comment 1

  1. Mih
    30 octombrie 2021

    Multumesc

Write a comment

Abonează-te la newsletter și află Cele 7 secrete ale feminității!

Abonează-te la newsletter și află Cele 7 secrete ale feminității!

După confirmarea abonării, vei primi în casuța de e-mail un E-book GRATUIT!

V-ati abonat cu succes! Va rugam sa verificati mesajele din email si sa confirmati abonarea.

Pin It on Pinterest