Patru tipuri de femei în relația cu un bărbat.

Cum ajungi să devii din cactus un arbore?

O întâlnesc des și îmi este cunoscută chiar din propria mea experiență, discrepanța dintre cum se simte o femeie în interiorul ei și ce atitudine exprimă în exterior.

Ceea ce vreau mereu să înțeleagă femeile cu care lucrez este faptul că o atitudine, oricât de îndrăzneață, exprimată în exterior va fi întotdeauna depistată de oamenii din jurul nostru, dacă nu rezonează cu ceea ce simțim în interior.

Cel mai rapid exemplu la care mă gândesc acum este zâmbetul fals pe care îl afișăm uneori ca să arătăm că nu ne pasă dacă cineva a spus sau a făcut un lucru care ne înfurie sau ne jignește.

Dacă tu clocotești de furie pe interior, ce crezi că transmite zâmbetul tău în exterior?

Am împărțit femeile în patru categorii, metaforice de altfel, în funcție de atitudinea pe care o au față de ceilalți oameni, mai ales în relațiile de iubire.

Femeia cactus

Pot să rezonez intens cu femeia cactus din atâtea motive. Cred că am făcut tot ce nu ar fi trebuit făcut în relații pe vremea când eram ”cactus”.

Femeia cactus este o femeie cu sensibilitate pe interior dar pe care o maschează cu duritate și  poate chiar agresivitate la exterior. Cactusul nu pare să aibă nevoie de atenție, cere puțină apă, se dezvoltă în medii aride și neprietenoase.

Și cu toate astea, cactușii pot avea cele mai spectaculoase flori. Femeia cactus  este capabilă de foarte multă emoție și sensibilitate în interiorul ei, însă le apără feroce cu un înveliș de țepi. Așa se asigură că cei interesați de latura ei sensibilă vor sta la distanță.

Femeia trestie

Femeia trestie este sensibilă și în interior și în exterior. O recunoaștem ușor, deși în cele mai multe dintre cazuri ea trece neobservată. Nu cere nimic, nu impune nimic, nu știi ce preferințe are, nu știi ce o supără și pare mereu să fie de acord cu toată lumea doar ca să fie pace și liniște.

Femeia trestie acceptă mai mereu comportamente nepotrivite din partea iubitului ei din teama de a-l pierde. Nu ia atitudine când ceva nu îi convine, mai degrabă va afișa acel zâmbet neautentic ca să mascheze o suferință sau neplăcere.

Sensibilitatea ei este totuși atractivă pentru bărbați, de aceea o femeie trestie va primi mai multă atenție decât o femeie cactus, dar niciodată pentru mult timp.

Femeia piatră

Dură prin definiție, femeia piatră este o femeie care, luată de vârtejul vieții sau în urma unor experiențe neplăcute, închide aproape în totalitate zona ei emoțională.

Dură în interior și mai ales în exterior, prin manifestare, nimic nu pare să o miște pe femeia piatră. Preocupată de aspectele raționale ale vieții, concentrată pe carieră sau dedicată unei cauze anume, femeia piatră pare să știe cum să se pună la adăpost de suferințe emoționale.

Pentru ea, motto-ul după care își conduce viața este: „sunt o femeie puternică”. Cu acest motto îi și sperie sau alungă pe bărbații interesați de ea.

Convinsă că este prea puternică pentru bărbații din jurul ei, femeia piatră fie va alege singurătatea, fie va alege un partener pe care să îl conducă și să îl modeleze așa cum își dorește.

Doar că, tocmai această fugă constantă de emoții îi poate deveni fatală femeii piatră. Un moment de slăbiciune, un fir de apă care sapă în duritatea pietrei o va face să se spargă în bucăți și să piardă cu totul stăpânirea de sine cu care se mândrește.

Femeia arbore

Acesta este tipul de femeie către care eu personal tind să mă apropii pe zi ce trece. Deși nu este un simbol nou, copacul sau arborele au răspuns natural ideii pe care o aveam despre o femeie echilibrată, sensibilă în interiorul ei, dar și fermă totodată.

Femeia arbore se bazează în primul rând pe valorile și principiile ei. Chiar dacă astăzi oportunismul este noua religie a vieții, o femeie care își definește bine valorile și se înrădăcinează în ele, nu va cădea la pământ așa ușor. Tocmai aceste valori îi vor da stabilitatea și puterea interioară de care are nevoie.

O femeie arbore își cunoaște valoarea, nu face compromisuri ieftine, dar știe să negocieze și să se întâlnească cu cel din fața ei la jumătate de drum.

Va spune ce îi place și ce nu îi place, va avea principii de viață solide și nu se va lăsa adulată de buruienile care cresc la umbra coroanei ei.

Ea este opusul trestiei. Orice s-ar întâmpla ea rămâne dreaptă și fermă. Și pentru că este atât de bine ancorată în interior, femeia arbore va fi mereu deschisă, autentică și chiar vulnerabilă în exterior.

Adică, metaforic vorbind, va avea coroana expusă și când e soare și când bate vântul, și când este furtună. Ei nu îi este teamă ca ceilalți să o vadă așa cum este, indiferent de situația sau starea prin care trece.

Coroana simbolizează toate caracteristicile și atributele ei: temperament, caracter, personalitate, calități și chiar defecte. Le va arăta atunci când este necesar, dar va fi prima care le apără.

Cum ajungi să devii din cactus un arbore?

Dacă vrei să investești în tine, în redefinirea și regăsirea feminității tale, știu cum să te ajut. Metodele pe care le folosesc au fost special create pentru a produce schimbare.

Încearcă și descoperă programul Învață Limbajul Iubirii!  Scrie-mi povestea ta și ne putem întâlni pentru prima ședință gratuită din parcursul transformării tale.

Lasă-ți feminitatea să strălucească,

Violeta

Comentarii pe Facebook

comentarii

Write a comment

Abonează-te la newsletter și află Cele 7 secrete ale feminității!

Abonează-te la newsletter și află Cele 7 secrete ale feminității!

După confirmarea abonării, vei primi în casuța de e-mail un E-book GRATUIT!

V-ati abonat cu succes! Va rugam sa verificati mesajele din email si sa confirmati abonarea.

Pin It on Pinterest